În cursul zilei de azi, șoferii de CT Bus au refuzat să iasă pe traseu cu autobuzele și au protestat vehement din cauza faptului că nu li s-au acordat prime de Crăciun la nivelul așteptat. Orașul a fost astfel paralizat, iar constănțenii au ajuns fie pe jos la serviciu, fie au fost nevoiți să urce într-un taximetru.
În textul postat de dimineață pe pagina ziarului Ordinea.ro puteți vedea motivele ce au dus la acest protest.
Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a organizat, cu începere de la ora 10.00, o conferință de presă în care a explicat că este vorba despre o mișcare de protest neasumată de nimeni. El a precizat că nici un lider de sindicat nu a cerut vreodată o întâlnire cu primarul.
Advertisement
Făgădău a spus că, în cursul acestei dimineți, la ora 5.05 a fost sunat de către directorul general executiv al CT Bus, Bogdan Niță, care l-a informat că șoferii refuză să iasă pe traseu.
Edilul Constanței s-a arătat extrem de revoltat de ”această mizerie pe care o face o mână de oameni, cu scop politic”, a spus Făgădău.
El a arătat jurnaliștilor prezenți cu cât s-au mărit salariile la RATC, începând din anul anul 2016. ”În doi ani, salariul unui șofer s-a dublat. (…) RATC are aproximativ 350 de șoferi. Azi trebuiau să iasă 128 dintre ei pe traseu. În realitate, sunt mulți care nu au vrut să intre în grevă dar s-au făcut presiuni asupra lor”, a spus Făgădău.
El a mai arătat că în 2017 flota RATC era la pământ, însă în doi ani condițiile de muncă s-au schimbat radical. ”Azi, vă invit să stați pe locul unui șofer.”, a precizat primarul.
”Azi voi depune plângere penală și voi cere răspunderea în solidar a celor vinovați, voi cere despăgubiri în civil a celor care au creat acest prejudiciu. Nu a vorbit nimeni cu primarul și Consiliul Local. Și eu am vorbit cu președintele de sindicat cu 10 minute înainte de conferință (n.r. – care a avut loc în cursul zilei de ieri) și nu a menționat nimic”, a spus Făgădău.
Advertisement
Un jurnalist a precizat că șoferii sunt nemulțumiți și de noile autobuze, despre care spun că se simt ca într-o cușcă, dacă autobuzele pățesc ceva, ei trebuie să plătească.
”Nu știam că un șofer a devenit specialist, în ceea ce privește autobuzele pe care noi le-am plătit. Mi se pare firesc să răspundă de autobuz.”, a precizat edilul.
El a amintit că despre autobuzele MAZ nu a făcut nimeni comentarii.
”Nu au comentat pentru că aveau pumnul în gură.”, a spus Făgădău.
El a precizat că e o tentativă politică de a perturba activitatea de transport în municipiul Constanța.
Advertisement
”Nu vi se pare că prea miroase a sabotaj? Avocatul e deja la instanță să depună acțiunea. Aștept să se depună la Tribunal și să se judece de urgență acțiunea din care să se constate că greva e nelegală. Acțiunea în civil de cuantificarea prejudiciului astăzi o voi face, până deseară va fi dezamorsată situația. Pentru litigiile acestea avem un avocat specializat. Activează clauza de forță majoră.”, a precizat Făgădău.
El și-a exprimat speranța ca, până diseară, să fie dezamorsată situația și a precizat că, de la ora 11.00, urma să aibă o întâlnire cu liderii de sindicat. ”Îi primesc să discutăm, dar nu am primit o listă cu revendicări. Dacă nu reușesc să umplu tura de astăzi prin forță majoră, vom angaja firme specializate pentru a asigura transportul. (…) Acțiunea în civil astăzi o voi face. Voi merge până la desființarea acestei companii ca să fac o noua licitație pentru a rezolva problema. Așa o mizerie, de asta vor avea parte. Conducerea (n.r. – CT Bus) o consider una foarte bună ”, a mai precizat Decebal Făgădău, care a mai punctat că el trebuie să apere interesul municipiului Constanța.
El le-a cerut scuze tuturor constănțenilor și a precizat că nu pleacă de la birou până când nu rezolvă această problemă.
Vedeți ce a declarat Decebal Făgădău:
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!