Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

(VIDEO) Primul laborator de extragere secundară a cocainei, descoperit în România. Un israelian, doi columbieni și doi români, REȚINUȚI

Published

on

La data de 10 iulie 2022, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  – Structura Centrală, au desfășurat o acțiune amplă, în vederea destructurării unui grup infracțional organizat specializat în importul de droguri de mare risc pe teritoriul României, în vederea comercializării ulterioare a acestora.

În fapt, s-a reținut că, la începutul lunii iunie 2022, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat format din 3 persoane (doi cetățeni români și un cetățean israelian), la care ulterior ar fi aderat alți doi bărbați (cetățeni columbieni), care au sprijinit activitatea grupului, în scopul importului de droguri de mare risc, realizării operațiunilor chimice de extracție, purificare a drogurilor și distribuirii/traficării ulterioare a acestora pe teritoriul României.

Acest grup și-ar fi derulat activitatea infracțională fără întrerupere, din momentul constituirii lui și până la data de 10 iulie 2022.

Astfel, la data de 1 iulie 2022, cetățenii columbieni, însoțiți de cetățenii români, ar fi introdus, pe teritoriul României, aproximativ 6 kilograme de cocaină.

Advertisement
usr

Cocaina ar fi fost introdusă pe teritoriul Uniunii Europene, pe cale aeriană, de către cetăţenii columbieni.

Aceștia ar fi avut, pe lângă rolul de cărăuși ai drogurilor și pe acela de chimiști specializați în extragerea de cocaină din mărfuri aparent legale.

În perioada 30 iunie  – 6 iulie 2022, membrii grupului infracțional organizat ar fi efectuat demersuri, în vederea procurării mijloacelor necesare efectuării operațiunilor de extracție a drogurilor, respectiv achiziționarea substanțelor chimice necesare și a vaselor de reacție.

De asemenea, în vederea derulării în bune condiţii a procesului de extragere pe cale chimică a cocainei, aceștia ar fi închiriat o cabană, aflată în afara zonelor locuite din județul Bihor.

În cadrul operațiunii, la data de 10 iulie 2022, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, 4 dintre bărbați fiind surprinși în plin proces de extracție a cocainei din cafea, pe cale chimică și fiind astfel identificat, pe teritoriul României, primul laborator de extragere secundară a cocainei, din istoria structurilor de combatere a criminalității organizate.

Advertisement
usr

Intervenția a fost efectuată de către luptătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale și specialiștii Direcției Operațiuni Speciale, care au imobilizat şi extras din perimetru persoanele bănuite, având un aport decisiv în derularea operațiunii.

A urmat o evaluare specifică a riscurilor, ce pot exista ca urmare a procesului de producție, efectuată de către specialiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog și din cadrul Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor Cluj-Napoca.

În urma percheziției domiciliare, au fost descoperite și ridicate un calup presat de 1 kilogram, care conține procaină, 148 de grame de cocaină maronie, ce nu a fost trecută prin procesul de cristalizare și un amestec de cocaină și cafea, cântărind 5 kilograme.

De asemenea, au fost identificate diferite recipiente de plastic folosite pentru extragerea cocainei, aproximativ 40 de litri de substanță maronie, constituind amestec de substanțe chimice tipice pentru extragerea cocainei din cafea măcinată, un litru de acetonă, o canistră de 20 de litri cu benzină și 10 pungi de cafea, sigilate.

Valoarea de piață a cocainei descoperite este de aproximativ 200.000 de euro.

Advertisement
usr

Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  – Structura Centrală au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 5 persoane, doi cetățeni columbieni, doi cetățeni români și un cetățean israelian, stabilit în București.

În cursul zilei de astăzi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a celor 5 persoane.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La operațiune, au participat ofițerii antidrog din cadrul D.C.C.O. – Serviciul Antidrog, brigăzilor de combatere a criminalității organizate Oradea și Cluj-Napoca și luptătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

La acțiune, au participat jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor și pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Advertisement
usr

Sursa: IGPR

Foto: Ilustrativ

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions