Peste 1000 de pagini are volumul publicat în urma proiectului cultural ”Constanța – istorie, vecinătate, multiculturalitate” organizat de Asociația Sine Qua Non. Lansarea a avut loc, astăzi, de Ziua Dobrogei, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța.
„Proiectul pe care Asociația Sine Qua Non l-a depus l-a depus în primăvară la Primăria Municipiului Constanța am hotărât să îl încheiem, astăzi, de Ziua Dobrogei, tocmai pentru a marca acești 145 de ani de la unirea Dobrogei cu România. Am organizat în luna august cinci simpozioane în toate muzeele din orașul Constanța, am vernisat două expoziții temporare, am lansat trei cărți, am prezentat trei cărți, am organizat tururi ghidate în Peninsula Constanței, la lăcașurile de cult, și în parcurile arheologic am organizat 10 ateliere meșteșugărești medievale. Unul dintre simpozioane s-a numit „Constanța și lumea românească, modernă și contemporană. A fost coordonat de doamna Lavinia Dumitrașcu“, a declarat președintele Asociației Sine Qua Non, Sorin-Marcel Colesniuc.
„Noi suntem gazdă, meritul este în întregime al Asociației Sine Qua Non. Ei au accesat fondurile, au gândit proiectul, au muncit pentru acest ciclu de manifestări și a ieșit o treabă bună, culminând cu această lansare de volum. Este un caz fericit, din punctul meu de vedere în care o structură adiacentă unei instituții de stat, un ONG practic, reușește să atragă fonduri și să promoveze și să creeze acte culturale, care lasă ceva în urmă. Sunt multe alte cazuri în care nu rămâne nimic decât povești“, a declarat Aurel Mototolea, managerul MINAC.
„Chiar pe timpul desfășurării au fost voci care au spus că l-a Constanța s-a derulat o adevărată școală de vară pe tot ceea ce înseamnă și în carte „Istorie, Vecinătate, Multiculturalitate“. Și nu doar despre Constanța, ci și despre Dobrogea. O să găsiți în paginile volumului studii semnate de nume de marcă ale istoriografiei românești. Constanța mai are multe povești de spus, chiar dacă s-a scris foarte mult, dar încă mai sunt povești de descoperit și cu siguranță că Asociația Sine Qua Non ne v-a ajuta să le descoperim.“, a spus Marioara Cojoc, istoric.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta