Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

(VIDEO) RAJA a prezentat stadiul investițiilor desfășurate prin Programul Operațional Infrastructura Mare

Published

on

raja presura

RAJA SA a organizat astăzi o conferință de presă în care au fost prezentate pricipalele linii de investiți prevăzute în Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din aria de operare a RAJA S.A. Constanța, derulat în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Directorul RAJA SA, Aurel Presură, a declarat că prin Programul Operațional Infrastructură Mare, compania pe care o conduce are în implementare patru proiecte în valoare totală de 695.142.046,60 euro:

  1. Construire 8 parcuri fotovoltaice
  2. Implementare platformă de management digitalizat al infrastructurii de apă și apă uzată din aria de operare a RAJA SA Constanța
  3. Proiectul Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în municipiul Onești în perioada 2014-2020
  4. Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a RAJA SA Constanța, în perioada 2014-2020

Scopul Proiectelor este de a contribui la îndeplinirea obiectivelor Axei Prioritare 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor, Obiectiv specific ( OS3.2 ) – Creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației din cadrul Programului Operațional Infrastuctură Mare prin derularea unor investiții specifice în domeniul apei potabile și a apei uzate pentru 92 de localități din 7 județe – Constanța, Ialomița, Călărași, Dâmbovița, Brașov, Ilfov și Bacău.

La data prezentei cele doua proiecte, Construire 8 parcuri fotovoltaice si Implementare platformă de management digitalizat al infrastructurii de apă și apă uzată din aria de operare a RAJA SA Constanța, au fost finalizate.

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată  în aria de operare a SC RAJA SA Constanța, în perioada 2014 – 2020:

Advertisement
usr

Contractul de finanțare a fost semnat în data de 31.08.2018 având o valoare de 2.662.688.783,50 lei. În data de 17.11.2021 a fost semnat Actul adițional nr.6 care modifică valoarea inițială a Proiectului la 3.005.594.469,69 lei.

Scopul proiectului este de a contribui la îndeplinirea obiectivelor Axei Prioritare 3 – Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiții de management eficient al resurselor/ Prioritatea 1-Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată și tranziția la o economie circulară, Obiectiv specific ( OS3.2 ) – Creșterea nivelului de colectare și epurare a apelor uzate urbane/ RSO2.5 – Promovarea accesului la apă și o gospodărie sustenabilă a apelor, precum și a gradului de asigurare a alimentării cu apă potabilă a populației din cadrul Programului Operațional Infrastuctură Mare/ Programului Dezvoltare Durabilă 2021-2027 prin derularea unor investiții specifice în domeniul apei potabile și a apei uzate pentru 91 de localități din 6 județe – Constanța, Ialomița, Călărași, Dâmbovița, Brașov și Ilfov.

La data prezentei, progresul fizic al proiectului este de 88,55%, iar progresul financiar este de 78,78%, valoarea plăților efectuate de Beneficiar către contractori fiind de 2.410.122.000,33 lei cu TVA.

grafic raja grafic raja

Din totalul de 141 de Autorizații de Construire emise pentru întreg Proiectul, au fost recepționate un număr de 85 Autorizații, urmând ca până la 31.12.2024 să fie recepționate încă 23 Autorizații de Construire, iar în cursul anului 2025 vor fi recepționate un număr de 33 Autorizații de Construire.

Pentru sistemul de alimentare cu apă au fost realizați 636 km din cei 724 km conform Proiect, înregistrându-se un progres fizic de 87,77%.

Advertisement
usr

Pentru sistemul de canalizare menajeră au fost realizați 499 km din cei  577 km conform Proiect, înregistrându-se un progres fizic de 86,41%.

Stadiu lucrărilor derulate în Județul Constanța

Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în Județul Constanța a fost prevăzută a se executa prin 40 de Contracte de Lucrari în 68 de localități din județ..

Valoarea totală a contractelor este de 2.388.775.598,36 lei cu TVA, iar valoarea plăților efectuate până la data curentă este de 1.943.363.888,62 lei cu TVA.

Pentru sistemul de alimentare cu apă au fost realizați 542,87 km, din cei 612,48 km conform Proiect, înregistrându-se un progres fizic de 88,64%.

Advertisement
usr

Pentru sistemul de canalizare menajeră au fost realizați 382,27 km din cei 443,21 km conform Proiect, înregistrându-se un progres fizic de 86,25%.

Principalii indicatori pentru județul Constanța:

grafic raja

grafic raja

Stadiul lucrărilor derulate în municipiul Constanța

Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în Municipiul Constanța a fost prevăzută a se executa în cadrul următoarelor contracte : CL1, CL1A, CL2, CL2A, CL3, CL3A, CL3B1, CL3B2, CL3B3, CL4, CL32, CL33, CL34, CL34A, CL35, CL38, CL48 si CL49, stadiul de implementare a acestora fiind următorul:

– 8 contracte în implementare: CL1A, CL2A, CL3A, CL33, CL34A, CL38, CL48 și CL49

Advertisement
usr

– 1 contract recepționat: CL32

– 2 contracte de lucrări parțial recepționate: CL4, CL35

– 3 contracte de lucrari finalizate: CL3B1, CL3B2, CL3B3

Valoarea totală a contractelor este de 674.134.980,92 lei cu TVA, iar valoarea plăților efectuate până la data curentă este de 536.093.792,78 lei cu TVA.

Pentru sistemul de alimentare cu apă au fost realizați 67,51 km, din cei 92,12 km conform Proiect, înregistrându-se un progres fizic de 73,28%.

Advertisement
usr

Pentru sistemul de canalizare menajeră au fost realizați 34,93 km din cei 49,87 km conform Proiect, înregistrându-se un progres fizic de 70,04%.

În Municipiul Constanța, din totalul de 262 de străzi pe care s-au prevazut lucrări prin Proiect, au fost finalizate un număr de 118 străzi si sunt în lucru la acest moment alte 72 de străzi.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions