Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi a declarat că a adresat o interpelare în plenul Senatului către ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, cu privire la situația clădirii Bar Orient din staţiunea Mamaia, un monument istoric aflat în pericol de demolare.
„Primăria Municipiului Constanța a emis recent un certificat de urbanism pentru demolarea fostului Bar Orient din centrul stațiunii Mamaia, un imobil cu valoare culturală, istorică și arhitecturală, parte din peisajul istoric regal din perioada interbelică. Din acest motiv, am înaintat către Ministerul Culturii, Institutul Naţional al Patrimoniului şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Constanţa, o solicitare de clasare a acestuia în lista monumentelor istorice, în regim de urgenţă, întrucât imobilul răspunde cerințelor și criteriilor de evaluare necesare în vederea clasării. În răspunsul la solicitarea trimisă, Direcţia Judeţeană pentu Cultură Constanţa a transmis că este de acord cu clasarea clădirii Bar Orient ca monument istoric şi a confirmat că aceasta corespunde cerințelor și criteriilor legale de clasare.
În acest context, am cerut ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu, să ia următoarele măsuri pentru salvarea acestei clădiri de patrimoniu:
1️. Să modifice Ordinul de ministru, astfel încât Direcţiile județene de cultură să poată declanșa procedura de clasare a monumentelor istorice;
2️. Deoarece această modificare necesită timp, să solicite unei instituții subordonate ministerului să înceapă demersurile de clasare a clădirii Bar Orient.“, a declarat Remus Negoi.