Acvariul din municipiul Constanța este casă pentru aproape 2.000 de pești din 60 de specii, specii de pești de apă dulce și sărată, precum și nevertebrate din Marea Neagră și migratori mediteraneeni. Dacă nu știi cum sunt hraniți aceștia, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, dr. Adrian Bîlbă, a vorbit despre cum se hrănesc aceștia și cât de spectaculos este acest proce. De asemenea, doctorul Bîlbă îi invită pe constănțeni, în special pe cei mici, să vină la Acvariu pentru a participa la acest spectacol, urmând să fie stabilit un circuit pentru a vedea cum este administrată hrana.
“Avem tot felul de pești, foarte multe specii care au areale diferite, avem pești exotici și indigeni. Avem multe bazine modificate și reamenajate pentru acest an și avem în construcție un bazin foarte mare pentru specii marine, urmează ca acesta să fie utilat; asta înseamnă că va fi de lucru toată luna februarie și jumătate din luna martie până vom putea aduce și rechini, pești de talie mare, pe care avem în plan să îi prezentăm chiar la intrare. Îi invit pe constănțeni în general și pe elevi în special să vină la Acvariu în zilele de luni, miercuri și vineri, la ora 14.00, când noi administrăm hrana. Este un circuit care se face, putem să-l facem ghidat cu muzeograf dacă avem solicitări, putem vedea fiecare pește cum mănâncă, fiindcă sunt niște imagini spectaculoase, marea majoritate a peștilor sunt voraci, sunt destul de spectaculoși când se hrănesc. Alții sunt mai sperioși dar la momentul când le vine hrana îi vezi cum parcă se înviorează. Avem tot felul de specii, arealul este foarte diferit. Amazonul este foarte prezent, cu ape numeroase și limpezi în mare măsură, ceea ce-a făcut ca peștii să fie interesați de aspectul exterior și ăsta este motivul pentru care în Amazon găsim cele mai frumoase culori, cele mai deosebite forme ale peștilor. În Asia – un continent mai pământos, mai lutos și-n consecință apele, fluviile mai încărcate cu substanță organică și anorganică, adică cu particule în suspensie -, peștii nu au așa mare interes pentru exterior și, în consecință, sunt mai puțin interesanți ca aspect exterior. Totuși sunt și excepții, iar ca adaptare la viață în condiții dificile, Asia este pe locul întâi. Sunt câteva de specii care aruncați în orice baltă din lume, s-ar adapta și ar elimina orice pești indigeni”, explică directorul CMSN Constanța, doctorul Adrian Bîlbă.
De altfel, doctorul Bîlbă spune că îi face o deosebită plăcere să participe la momentul hrănirii peștilor de la acvariu, chiar dacă a mai văzut acest proces de mii de ori…
“Veniți pe la 13.30, vă postați la bazinele unde începe să se administreze hrană și împreună cu biologul care le dă mâncare veniți și vedeți, faceți poze, filmați. Sunt imagini deosebite, imagini care merită. Și mie-mi place să văd anemonele cum mănâncă din mâna, să văd discușii cum mănâncă hrana lor deosebită, să văd forfota peștilor din bazinul central”, mai spune doctorul Adrian Bîlbă.
Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus.
În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!