Advertisement
Administratie

(VIDEO) Studiu de trafic în județul Constanța, realizat cu angajați ai CJC. Președintele Florin Mitroi spune instituția că a economisit peste 40.000 de euro

Președintele Consiliului Județean (CJ) Constanța, Florin Mitroi, a anunțat vineri că a fost finalizat un studiu de trafic pentru eficientizarea desfășurării transportului în comun în judeţ, care a fost realizat cu angajați ai instituției care au fost prezenți în stațiile de transport, fiind astfel economisiți peste 40.000 de euro.

„Transportul în comun este o problema care afectează oamenii din tot județul. Nu puteam corecta numeroasele deficiențe decât luând totul de la zero. În ultima lună zeci de oameni au fost în stradă încă de la 5 dimineața, în stațiile din tot județul, pentru a observa fluxul real al călătorilor. Am preferat să facem acest studiu cu angajați ai consiliului, atât pentru a economisi peste 40.000 euro cât ar fi costat un studiu de trafic extern, cât și pentru că numai noi putem cunoaște problemele reale din județ. Acum, că am terminat studiul de trafic, vom actualiza programul de transport, consultând desigur și primarii din județ. În maxim 3 luni vom avea și noi un transport în comun  pliat pe nevoia cetățeanului, nu făcut din birou, după ureche.”, a declarat șeful CJC, Florin Mitroi.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Tatian Iorga

Recent Posts

Tânărul care a comis o tâlhărie în Medgidia, ARESTAT pentru 30 de zile. Vezi cum și-a atacat victima

Ieri, 13 martie, un bărbat a tâlhărit o femeie din Medgidia. Potrivit Biroului de presă… Read More

17 minute ago

Nouă persoane au fost reținute în județul Tulcea într-un dosar de trafic de droguri

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.– Biroul Teritorial Tulcea,… Read More

3 ore ago

(VIDEO) Constanța. S-a deschis Târgul de Nunți 2025, la Pavilionul Expozițional

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța a deschis, astăzi, Târgul de Nunți 2025… Read More

3 ore ago

Destinația Mamaia – Constanța, a doua participare la Salon Mondial du Tourisme din Paris

Destinația Mamaia – Constanța este a doua participare la Salon Mondial du Tourisme din Paris.… Read More

4 ore ago

Președintele Bolojan, șocat de ce a găsit în vistieria statului: “Dacă ar apărea o recesiune, am putea să nu mai putem funcționa”

Avem deficite foarte mari în statul român și consumăm mai mult decât ne putem permite,… Read More

5 ore ago

Primăria Constanța anunță că noi sensuri unice vor fi instituite pe mai multe străzi din municipiu

Primăria Constanța anunță că mai multe sensuri unice vor fi instituite în zona cuprinsă între… Read More

5 ore ago