Un consilier local din Năvodari a fost eroul zilei. Consilierul local al PMP, Aurelian Costel Dumitrașcu, a pus la pământ un tânăr care amenința lumea cu ranga și spărgea vitrinele magazinelor. Imediat, Aurelian Dumitrașcu a dat dovadă de curaj și l-a imobilizat pe individul periculos. Povestea și filmul evenimentelor de la Năvodari a fost relatat pentru Ordinea.ro chiar de consilierul local.
„În jurul orei 15.00, eram în mașină cu cineva și am observat că în zona Pieței Leu un tânăr care țipa și lovea cu o rangă geamurile magazinelor din zonă. Imediat am coborât din mașină și m-am repezit la individ și l-am luat prin spate. L-am prins de mână și l-am pus la pământ. L-am imobilizat împreună cu un alt bărbat până a venit Poliția Locală, care a sosit la fața locului în aproximativ 2 minute”, ne-a declarat Costel Dumitrașcu.
În apropierea tânărului imobilizat se mai afla un bărbat căzut la pământ. Oamenii din zonă au spus că acesta și tânărul care a lovit cu ranga băuseră împreună cu câteva minute înainte. Tot oamenii mai spus că individul recalcitrant era cunoscut ca fiind un consumator de droguri. Aurelian Costel Dumitrașcu nu știe dacă cel de-al doilea bărbat căzut la pământ a fost lovit și el cu ranga de tânăr sau pur și simplu s-a prăbușit din cauza alcoolului. La fața locului a sosit și o ambulanță.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta