Fostul preot George Ciulei de la biserica de lemn din Cernavodă și-a dat astăzi foc în semn de protest la ceremonia de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului. Acesta a declarat că vrea să atragă atenția asupra corupției ierarhilor și a nedreptăților săvârșite de aceștia împotriva preoților de mir. Nu în ultimul rând, Ciulei a vrut să atragă atenția asupra cazului său personal.
Fostul slujitor de la Cernavodă a fost implicat într-un accident rutier în anul 2015. Așa cum au stabilit organele de cercetare penală, acesta conducea în mod regulamentar autoturismul proprietate personală, atunci când o altă mașină a intrat pe contrasens, lovindu-l frontal. În urma impactului, a rezultat decesul celuilalt șofer. Organele penale au stabilit că victima a avut intenția de a se sinucide, lăsând o filmare în acest sens. Deși a fost parte vătămată și a suferit leziuni grave ce au necesitat îngrijiri medicale, preotul s-a pomenit suspendat din slujirea preoțească de către arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu. Ciulei spune că i s-au cerut bani pentru a se reveni asupra deciziei de suspendare, motiv pentru care a întocmit un memoriu la Patriarhia Română. Aflând de această situație, arhiepiscopul Tomisului l-a deferit judecății bisericești a consistoriului arhiepiscopal de la Constanța. În urma acestui proces, în 2016, preotul a fost depus din treaptă, ceea ce înseamnă că a fost exclus din preoție, sub acuzația de neascultare.
George Ciulei a declarat recurs la consistoriul mitropolitan de la Patriarhia Română. Instanța bisericească supremă a dat o soluție abia după doi ani, respingând recursul preotului din Cernavodă, pe 23 noiembrie 2018. În acest timp, George Ciulei a depus o plângere împotriva Arhiepiscopiei Tomisului la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. CNCD a constatat că preotul din Cernavodă a fost discriminat de șefii lui. O altă dovadă a diferenței de tratament din Arhiepiscopie a apărut după ce colegul de parohie al lui Ciulei, preotul Ciutoiu, a apărut într-o filmare pe internet în timp ce întreținea cu o femeie raporturi sexuale normale și orale, cu ingerarea propriului lichid seminal. În urma scandalului mediatic, preotul pervers a fost suspendat din preoție, însă după scurt timp a fost iertat de arhiepiscopul Teodosie, care a considerat că faptele acestuia sunt mult mai puțin grave decât îndrăzneala lui Ciulei de a depune un memoriu la Patriarhie în care nu ceruse decât să fie lăsat să-și desfășoare profesia și vocația spirituală. Patriarhia Română a ales să-l protejeze pe arhiepiscopul Teodosie, care este inculpat într-un dosar de fraudare a fondurilor europene, dar și pe perversul care a rămas să slujească în locul lui Ciulei.
În clipul alăturat puteți vedea declarațiile lui George Ciulei transmise în direct pe Facebook. Fostul preot din Cernavodă nu a suferit arsuri în urma gestului său.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta