În această dimineață, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare 70 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, înșelăciune și fraudă informatică.
Descinderile au avut loc în municipiul București (6), precum și în județele Constanța (25), Tulcea (6), Ialomița (1), Călărași (1), Ilfov (2), Prahova (6), Dâmbovița (4), Argeș (17), Brașov (1) și Giurgiu (1).
Din cercetări a reieșit faptul că mai multe persoane, angajate ale unei societăți comerciale, au sustras produse petroliere, prin diferite moduri de operare care implicau utilizarea unor dispozitive electronice, pe care ulterior le-au păstrat pentru consum propriu sau le-au comercializat către terțe persoane.
În urma perchezițiilor, până la acest moment, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, aproximativ 12.000 litri de produs petrolier, 30 de dispozitive tip telecomandă, 12 dispozitive de transfer combustibil, 38 de telefoane mobile, documente contabile utile cauzei, precum și alte bunuri și documente susceptibile de a fi fost folosite în activitatea infracțională.
Totodată, la 2 locații au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, sumele de 170.566 de lei, 26.610 euro și 400 de dolari australieni.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
”La acțiune au acordat sprijin și polițiști din cadrul Direcției de Poliție Transporturi, ai Secțiilor Regionale de Poliție Transporturi Bucuresti, Craiova și Brașov, precum și polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Constanța, Prahova, Tulcea, Călărași, Ialomița, Ilfov și ai Direcției Generale de Poliție a municipiului București.
Menționăm faptul că activitățile se desfășoară și la această oră, urmând ca la finalizarea acțiunii să fie conduse, la sediu, mai multe persoane, pentru audieri.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!