În portul Midia a fost reluată operaţiunea de salvare a oilor vii de pe nava “Queen Hind”, scufundată în cursul zilei de duminică, iar echipajele ISU Constanţa se află la faţa locului pentru a sprijini acţiunea.
În cursul zilei de azi au fost deja salvate 11 animale. Se pare că a fost identificat un loc unde mai sunt în jur de 30 de oi în viaţă şi se încearcă recuperarea lor.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Constanţa, Anamaria Stoica, avem până acum 60 de oi salvate, iar operațiunea continuă.
“Oile sunt scoase de pe navă şi transportate la mal cu ambarcațiunea rhib din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța. Aici sunt preluate de medici veterinari și evaluate medical în cadrul a 2 corturi încălzite din dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța apoi transportate la fermă.”, a precizat Anamaria Stoica.
La ora 15.00, organizaţia Letea White Horses a postat următoarele rânduri: “Operațiunea de salvare este în desfășurare. Până acum am salvat din epavă 12 oi. Lor li se alătură cele aproximativ 50 pescuite de ISU direct din apă, ieri și alaltăieri.
Vom face tot ce e omenește posibil să le găsim tuturor un loc unde să trăiască liniștite până la sfârșitul vieților. În cel mai rău caz, dacă nu reușim altfel, suntem gata inclusiv să le cumpărăm de la proprietarul de drept. Vă anunțăm dacă se ajunge la asta și avem nevoie de ajutorul vostru.
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!