Conecteaza-te cu noi
palaz

Exclusiv

Vila din curtea blocului. Terenurile retrocedate haotic în dosarul Mazăre, subiecte proaspete pentru DNA

Published

on

Efectele retrocedărilor haotice ale fostului primar Radu Mazăre în complicitate cu fosta şefă de la Direcţia patrimoniu din Primăria Constanţa, Ramona Dospinescu, încep să-şi producă efectele. Fără nici un plan urbanistic, au fost retrocedate spaţii verzi, parcări sau chiar curţile interioare dintre blocuri. Curios este că aceste restituiri nu s-au făcut  niciodată notificatorilor, beneficiarii de drept ai unor moşteniri, ci unor interpuşi care au devenit, ori mandatari, ori au cumpărat drepturile litigioase de la cei îndreptăţiţi să primească teren.

Dosarul în care fostul primar Radu Mazăre, Ramona Dospinescu, Nicuşor Constantinescu şi alţi 35 de complici sunt cercetaţi pentru retrocedări dubioase a fost instrumentat de procurorii DNA în 2005 şi trimis în judecată în 2008. De atunci, dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti în prima fază de judecată. Este unul dintre cele mai longevive dosare. Au fost epuizate toate procedurile din faza de judecată, au fost administrate probe, au fost audiate părţile şi martorii. Atât acuzarea, cât şi apărarea, au depus expertize. Urmează ca anul acesta să fie pronunţată şi o primă sentinţă. O mare parte din terenurile care fac obiectul anchetei au rămas fără sechestru. Acestea au fost vândute şi revândute, iar beneficiarii tranzacţiilor au fost chiar inculpaţii din dosar. Pe unele dintre terenuri au fost construite blocuri, vile, hoteluri, iar altele au ajuns la al treilea rând de proprietari.

În materialul de faţă vom da un exemplu de urbanism haotic având ca o obiect unul din terenurile care au făcut obiectul anchetei DNA.

Un şantaj voalat, prin care drepturile litigioase au ajuns la interpuşii lui Mazăre

Advertisement
usr

hasotti_ionel_radu_mazareCarmen-Ştefania Dragne-Gardef, Lavinia Eleonora Gardef, Cornelia Gardef şi Mugur Sorin Adrian Cănănău, prin avocatul Ionel Haşotti, au notificat la data de 07.08.2001 Primăria în vederea restituirii în natură a unui teren situat în Parcul Tăbăcărie. Suprafaţa solicitată era de 100.000 mp.

Dragne Gardef Carmen era persoana împuternicită de ceilalţi notificatori pentru reprezentare în relaţia cu Primăria. Ea a fost persoana care s-a ocupat efectiv de notificare şi a avut câteva discuţii cu avocatul Constatin Racu, la vremea aceea director în primărie. Aşa cum s-a stabilit în Rechizitoriul DNA, Racu i-a promis o parte din suprafaţa solicitată şi a indus-o în eroare spunându-i că nu există teren disponibil în municipiul Constanţa pentru a i se putea restitui toată suprafaţa solicitată. Acesta i-a mai spus că este imposibilă retrocedarea în natură în Parcul Tăbăcăriei. Acelaşi Constantin Racu i-a sugerat notificatoarei Dragne Gardef Carmen şi ce ar putea face cu restul de teren ce ar rămâne neretrocedat. Directorul din Primăria lui Mazăre i-a sugerat să vândă drepturile litigioase către o firmă. Tot el i-a indicat notarul, ora şi data la care se va face tranzacţia. Iar Racu ştia şi preţul: două miliarde de lei vechi. Primirea suprafeţelor promise a fost condiţionată de acelaşi director din primărie de vânzarea drepturilor litigioase către firma indicată. Dragne Gardef Carmen a acceptat trocul şi s-a prezentat la notarul indicat de Constatin Racu.

Carmen Dragne Gardef a primit doar 1% din valoarea terenurilor

La notar a aşteptat-o un anume Sandu Bogdan Gabriel, administratorul firmei Holland Development Group SRL, societate controlată de Radu Mazăre prin interpusul Valentin Ionescu, acţionar al firmei şi fost coleg de facultate al fostului primar. În septembrie 2003, Radu Mazăre a emis o Dispoziţie de primar prin care a pus-o în posesie pe Dragne Gardef Carmen şi pe ceilalţi notificatori cu suprafaţa de 39.481 mp. Ei au mai luat două miliarde de lei vechi pe suprafaţa rămasă neretrocedată de la Holland Development Group SRL şi asta a fost tot. Cităm din rechizitoriu: ”Iar, o parte de adevăr, din acest caz, a fost dezvăluită de notificatoarea Dragne-Gardef Ştefania Carmen care a fost nevoită să accepte, printr-un şantaj voalat, ceea ce i s-a dat, adică a primit mai puţin de o treime din ceea ce i se cuvenea, şi a înstrăinat drepturi în valoare de 5.841.763 USD, a căror întindere nu a cunoscut-o, pentru 1% din această valoare, respectiv 2 miliarde de lei vechi, echivalentul a 58.728 USD”.

Imediat, Radu Mazăre a pus în posesie, prin două decizii de primar, societatea Holland Development Group SRL cu o parte din terenul notificatorilor, adică 186.150 mp, exact în parcul Tăbăcăriei unde a fost construit City Park Mall of Constantza.

Un băiat deştept din Ţăndărei plăteşte 100 de milioane de lei vechi pentru terenuri de 13 milioane de dolari

Advertisement
usr

Apoi Holland Development Group a cedat 24% din terenurile rămase din notificarea iniţială făcută de Dragne Gardef, în valoare de 707.039 USD, către un anume Ene Daniel, fără ocupaţie la acea dată, cu domiciliul în Ţăndărei. Preţul cesiunii a fost de o sută de milioane lei vechi, foarte mic în comparaţie cu suprafaţa cesionată. Fostul primar Radu Mazăre a emis pe 13 noiembrie 2003, Dispoziţia de primar numărul 3135 al cărei beneficiar este Ene Daniel, persoană care nu are nicio legătură cu Carmen Dragne-Gardef şi familia sa.

Iată care sunt amplasamentele primite în proprietate de Ene Daniel:

Lăpuşneanu colţ cu Suceava – 350 mp (80 USD/mp);

strada Dobrilă Eugeniu colţ cu strada Dispensarului, bloc R3 – 350 mp (70 USD/mp);

Cişmelei, bloc 3 – 150 mp (75 USD/mp); Lăpuşneanu – 2 – 1.000 mp, (90 USD/mp);

Advertisement
usr

Mamaia central, careul D1 – 1.770,66 mp (60USD/mp);

Mamaia central, careul D5 (lotul 6) – 786,24 mp (60 USD/mp);

Barbu Ştefănescu Delavrancea – 350 mp (30 USD/mp);

  1. A. Rosetti (biserica evreiască) – 125,16 mp (110 USD/mp);

Mircea cel Bătrân 24-26 – 316 mp (110 USD/mp);

Răchitaşi colţ cu Unirii – 257,6 mp (76 USD/mp);

Ecaterina Varga colţ cu Karatzali – 310 mp (110 USD/mp);

Advertisement
usr

Teren liber D1 – 651,58 mp (60 USD/mp);

Sarmisegetuza 1 – 371 mp (100 USD/mp);

Marinarilor – 1.314 mp (45 USD/mp);

Garofiţei – 921 mp (60USD/mp);

Dezrobirii colţ cu Eliberării – 350mp (50 USD/mp);

Advertisement
usr

Lotizare PA5, Loturile 6, 7, 8 – 1.500 mp (40 USD/mp);

Progresului colţ cu Narciselor – 350 mp (25 USD/mp);

În total, Ene a primit 11.223,24 mp de terenuri situate în intravilanul municipiului Constanţa, cu o valoare de inventar de 696.204 USD. În rechizitoriu se stabileşte că doar la această retrocedare patrimoniul public a fost prejudiciat cu 13.437.785 USD. Cu toate acestea a fost pus sechestru doar pe terenurile societăţii Holland Development Group SRL.

În curtea blocului

curtea-blocului-2Ene Daniel a scăpat de sechestru, aşa că şi-a văzut de treabă. Unul dintre terenurile primite prin decizia lui  Mazăre se află la adresa: strada Sarmisegetuza, numărul 1, cu suprafaţa de 371 mp. Stupoare!!!! Acest teren se află în curtea blocului S0 aflat pe bulevardul Tomis, la numărul 99. Este blocul de vizavi de parcul de la Teatrul de Stat. Intrarea pentru locatari se face prin spate, unde există o curte interioară cu parcare şi cu ieşirea pe strada Sarmisegetuza. În această curte a primit Ene Daniel 371 mp.

La doar o lună de la atribuire, pe data de 19 decembrie 2003, Ene Daniel a vândut terenul Andreei Enescu în schimbul sumei de 613.000.000 lei vechi, adică aproximativ 14.000 de Euro. În aceeaşi zi, Andreea Enescu a mai cumpărat un lot de la Ene, cel de pe Mircea cel Bătrân. Pe 24 septembrie 2004, Enescu Andreea a vândut la rândul ei terenul situat pe Sarmisegetuza nr.1 către SC Penkav SRL cu preţul de 48.000 de Euro.

Advertisement
usr

O afacere irlandeză

La acel moment, în societatea Penkav acţionari erau doi cetăţeni irlandezi: Thomas Kavanagh şi Pender Matthew Thomas. Cei doi au fost reprezentaţi la semnarea contractului de vânzare-cumpărare de mandatarul Bălan Florin, cetăţean român, cu domiciliul în satul Rusu de Sus, nr.117, comuna Nuşeni, judeţul Bistriţa-Năsăud. Pe 29.04.2015, Penkav a obţinut de la Primăria Constanţa Certificatul de Urbanism cu numărul 1346, cu toate că societatea îşi suspendase activitatea pentru perioada 30.05.2012-29.05.2015. Şi, culmea, pe data de 16.11.2015, a fost dizolvată. Odată dizolvată societatea Penkav, terenul a trecut din proprietatea a doi, în proprietatea a şase cetăţeni-asociaţi irlandezi.

Planul de situaţie pentru construcţia ce ar urma să se ridice pe acest teren, eliberat la data de 23.02.2015, se referă la o locuinţă P+2, cu spaţiu comercial la parter, în timp ce în Certificatul de urbanism cu nr.1346/29.04.2015 se stipulează cât se poate de clar că terenul nu poate fi utilizat în scopul declarat pentru destinaţia de comerţ, deoarece nu se încadrează în destinaţiile admise.

Antreprenorul rezolvă totul

Proprietarii irlandezi s-au asociat cu un antreprenor român, Iancu Ciprian. Scopul asocierii este: construirea unei clădiri cu regimul de înălţime parter plus două etaje. Conform proiectului, suprafaţa construită va ocupa tot terenul: 371 mp. Părţile îşi propun ca la final să vândă apartamentele din vilă. Antreprenorul este cel care trebuie să obţină toate aprobările, inclusiv Autorizaţia de construire. Până astăzi s-a obţinut doar Autorizaţia pentru cercetare arheologică, necesară pentru emiterea Certificatului de descărcare de sarcini arheologice. Actul este obligatoriu şi premergător emiterii Autorizaţiei de construire pentru că imobilul se află în zonă arheologică de tip A.

Advertisement
usr

Acum vine surpriza! Autorizaţia de cercetare arheologică nu este obţinută pe numele antreprenorului, nici pe cel al proprietarilor terenului, ci pe numele dizolvatei firme S.C. Penkav S.R.L.

Ministerul Culturii autorizează o firmă dizolvată

Mai mult, aceeaşi firmă figurează în evidenţele Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie cu o factură achitată, ce reprezintă contravaloarea, probabil parţială, a lucrărilor aferente descărcării arheologice. Este curios cum s-a înregistrat în contabilitatea Penklav această plată, din moment ce societatea era dizolvată la data emiterii facturii. Şi mai curios este ce părere are ANAF despre această tranzacţie financiară? În mod evident, Autorizaţia emisă de Ministerul Culturii este nulă de drept. Motivul: la data emiterii ei, societatea Penklav nu mai exista. În baza acestei Autorizaţii, antreprenorul a avut şi vreo două tentative de a demara săpăturile chiar în curtea blocului, dar locatarii s-au opus iar lucrările au fost blocate temporar. Probabil că acelaşi lucru se întâmplă şi pe restul terenurilor retrocedate pe numele lui Ene Daniel.

În atenţia DNA

În orice caz, la aproximativ 12 ani de la punerea în posesie a persoanelor trimise în judecată în dosarul Retrocedărilor, oraşul Constanţa este grav afectat de construcţiile care se ridică pe aceste terenuri. Mai mult, urmărind firul evenimentelor de mai sus şi posibila suveică între Mazăre – Comisia de retrocedare – Ene Daniel – Enescu Andreea – Penkav, fiecare construcţie ar putea intra în atenţia DNA.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Absolvent al facultății de jurnalism - presă scrisă București, și-a început activitatea în 1994 la cotidianul Evenimentul zilei, pe funcția de redactor în cadrul secției Investigații. În cariera de jurnalist a mai lucrat la următoarele instituții Mass media: Cotidianul (redactor investigații), România liberă (redactor investigații), Ziua (redactor investigații), Ziua de Constanța (director) Jurnalul Naţional (redactor investigații), Săptămâna Financiară (colaborator), Antena 1 Constanța (director media). A publicat peste 500 de articole de toate genurile jurnalistice.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions