Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Vine iarna. Iată ce spun meteorologii

Published

on

Meteorologii au anunţat deja că vremea se răceşte la începutul acestei săptămânii, iar valorile termice se apropie de cele normale pentru această perioadă. Astfel, temperaturile minime vor fi între -2 şi 7 grade, iar cele maxime între 10 şi 13 grade.

Iată ce a declarat meteorologul Dinu Mărășoiu, citat de Mediafax: ”În Moldova, Dobrogea şi Muntenia va apărea ploaia slabă, iar în cursul nopţii de luni va apărea şi în Oltenia. Vântul va sufla moderat, maximele termice vor fi între 7-8 grade pentru Nordul Moldovei până la 19-20 de grade în Banat. Temperaturile minime vor fi între -1 şi 10 grade. Dimineaţa, în zonele joase, va fi ceaţă”.

De marţi vremea se răceşte.

”Se răceşte în special în regiunile extracarpatice unde vor fi condiţii de nebulozitate joasă, iar în spaţii restrânse, ploi slabe. Temperaturile maxime vor fi între 6 şi 8 grade în Moldova şi Dobrogea. (…) Noaptea vor fi ploi slabe în Nordul şi Centrul ţării. (…) La munte, în zonele Carpaţilor orientali noaptea vor fi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă sau ninsoare”, a mai spus reprezentantul Administrației Naționale de Meteorologie.

Advertisement
usr

El a anunțat că la munte precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă sau chiar ninsoare.

Miercuri, în jumătatea de Est a ţării vremea se menţine închisă, vor fi ploi slabe. La munte, la altitudini de peste 1.000 de metri, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. În restul teritoriului va fi un cer variabil. Temperaturile maxime vor fi între 6 şi 15 grade, iar minimele nopţii între -2 şi 7 grade”, a mai spus meteorologul.

În Capitală temperaturile vor fi între 10 şi 13 grade Celsius.

“Vor fi răceli uşoare de la o zi la alta şi se ajunge la valori termice normale sau uşor sub cele normale pentru această perioadă. Aceeaşi evoluţie va fi şi la Bucureşti. Dacă mâine (n.r. – luni) mai vorbim despre o temperatură maximă cam de 13 grade, marţi aşteptăm 10 grade, ceea ce ar fi normal pentru această perioadă de an, iar miercuri s-ar putea să mai scadă cu un grad sau două”, a explicat Dinu Mărăşoiu.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions