Instanțele de judecată vor fi obligate să pronunțe deciziile în procesele penale e de 120 de zile de la finalizarea dezbaterilor. De asemenea, motivarea deciziei trebuie să fie publicată în ziua pronunțării. Sunt modificările adoptate, astăzi, de Camera Deputaților la Codului de procedură penală (Cpp). Astfel, Cpp a fost pus în acord cu o decizie recentă a Curții Constituționale. Modificarea a fost adoptată cu 244 de voturi ”pentru”, trei ”împotrivă” și 40 de abțineri. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
„Deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii se fac într-un termen de maximum 60 de zile de la închiderea dezbaterilor. În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc în termenul prevăzut, instanţa poate amâna succesiv pronunţarea, fiecare amânare neputând depăşi 30 de zile. În toate cazurile, deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor”, se arată în proiectul adoptat de plenul Camerei Deputaților.
Proiectul mai prevede că în situațiile în care judecătorii, membri ai completului, nu mai pot semna motivarea din diverse motive, de exemplu, pensionare, atunci hotărârea va fi semnată în locul respectivilor de către președintele completului. „Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei”, se mai arată în proiect.
Sursa: B1
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta