Conecteaza-te cu noi

Politica

Vot decisiv în Parlament: Terenurile de sport din incinta școlilor vor fi deschise și în afara orelor de program

Published

on

Camera Deputaților a votat, astăzi, în calitate de for decizional, propunerea de a redeschide curțile școlilor pentru toți copiii. Este vorba de Legea 296/2021 care vizează modificarea Legii Educației. Potrivit actului normativ, terenurile de sport din incinta unităților de învățământ vor fi deschise pentru copii și în afara orelor de program școlar.

„Inițiativa legislativă aparține deputatului USR, Tudor Pop și vine în contextul în care România se situează printre ultimele țări din UE la activitățile fizice, iar una dintre principalele cauze care au dus la această situație este lipsa accesului la infrastructura sportivă. Intrarea în bazele sportive ale școlilor se va face cu condiția ca minorii să fie însoțiți de un adult și cu respectarea unui regulament, iar excepție fac cluburile sportive școlare şi universitare.“, spune senatorul Remus Negoi.

Accesul pe terenurile de sport va fi făcut în baza unui program bine stabilit și vor exista agenți de pază care vor menține ordinea și se vor sigura că accesul pe terenuri va fi făcut conform Regulamentului.

Legea va merge la președintele Klaus Iohannis la promulgare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions