Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Vreme extrem de schimbătoare, în următoarele două săptămâni

Published

on

Meteorologii estimează pentru următoarele două săptămâni (5 – 18 februarie) o vreme ce se va încadra, în general, în mediile multianuale ale perioadei din calendar, cu temperaturi în scădere faţă de cele înregistrate în ultimele zile, dar şi cu precipitaţii aproape în fiecare zi, cu probabilitate mai mare pentru cantităţi însemnate după data de 7 februarie, în toate regiunile, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicate luni. În Dobrogea, la începutul intervalului, vremea se va încălzi treptat, astfel încât temperatura aerului va creşte de la o medie diurnă de 4 grade şi nocturnă de zero grade, spre 10 grade ziua şi 5 grade noaptea, în jurul datei de 8 februarie, când va deveni caldă pentru această perioadă a anului. În a doua jumătate a primei săptămâni de prognoză, va avea loc un proces de răcire treptată, iar spre week-end vremea va redeveni rece, cu temperaturi diurne de aproximativ 3 grade şi nocturne de două grade. În cea de-a doua săptămână a intervalului de prognoză, regimul termic nu va avea variaţii semnificative şi se va caracteriza prin medii ale temperaturilor maxime de 3 – 4 grade şi ale celor minime de aproximativ -2 grade, apropiate de normele perioadei. Se pot semnala precipitaţii aproape zilnic, după data de 7 februarie, dar probabilitatea ca acestea să fie mai importante cantitativ va fi ridicată în jurul datelor de 7 şi 10 februarie.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions