Vremea se menţine şi azi instabilă mai ales în nordul, centrul şi estul ţării, dar şi în zonele de deal şi de munte. Vor fi furtuni, descărcări electrice şi căderi de grindină, iar cantităţile de apă ajung la 40 de l/mp.
În restul ţării ploile se vor manifesta pe arii restrânse. Maxima zilei va fi de 23 de grade în Maramureş şi Transilvania şi 30 de grade în Lunca Dunării.
La noapte cerul va fi variabil, mai mult senin în vest şi noros în est şi centru unde sunt posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat iar temperaturile nocturne se vor încadra între 9 şi 21 de grade Celsius.
În Capitală vremea va fi caldă azi, cu o maximă de 29 de grade Celsius şi cer variabil. La noapte sunt prognozate ploi în averse cu tunete şi fulgere. Sâmbătă vremea rămâne caldă dar cerul va fi noros mai ales după-amiaza şi seara când va ploua. Duminică gradul de instabilitate va creşte, astfel încât va ploua în averse după-amiaza şi seara iar vântul va avea intensificări.
Pe litoral vremea va fi caldă, dar cerul devine noros după-amiaza şi seara când sunt prognozate ploi în averse şi descărcări electrice. Maxima zilei va fi de 27 de grade, iar minima de 18.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta