Astăzi, local în estul, sud-estul și parțial în centrul țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și condiții de grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20…30 l/mp.
În intervalul 7-11 iulie va fi caniculă și disconfort termic.
Valul de căldură se va intensifica în regiunile vestice și sud-vestice, unde va fi caniculă și disconfort termic accentuat. În restul teritoriului vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creștere, îndeosebi în sud.
Potrivit meteorologilor, în Dobrogea, astăzi vremea se va menține în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și îndeosebi în prima jumătatate a intervalului, pe arii relativ extinse, vor fi averse și descărcări electrice. Se pot acumula cantități ce vor depăși pe arii restrânse 20 -30 l/mp. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare – cu viteze la rafală, în general, de 55 – 60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 29 de grade, iar cele minime între 19 și 21 de grade.
De mâine vremea se va încălzi ușor. Cerul va prezenta înnorări temporare ziua, când, local vor fi averse în general slabe cantitativ și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare dimineața și noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 30 de grade, iar cele minime între 18 și 21 de grade.
Joi vremea va fi ușor instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporare ziua, când, pe arii restrânse, vor fi averse în general slabe slabe cantitativ, apoi se va degaja treptat. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperaturile maxime, în ușoară scădere față de ziua precedentă, se vor încadra între 24 și 28 de grade, iar cele minime între 18 și 22 de grade.
Vineri vremea va fi în general frumoasă și se va încălzi. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare în zona de coastă. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 31 de grade, iar cele minime între 17 și 22 de grade.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta