Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT
Până spre sfârșitul săptămânii vremea va fi în general în încălzire, astfel că media temperaturilor maxime va crește de la 24 la 30…31 de grade, iar a minimelor de la 14 la 16 grade. Ulterior valorile termice nu vor mai avea variații semnificative, media maximelor va fi între 27 și 29 de grade, iar a minimelor de 15…16 grade. Vor fi averse aproape în fiecare zi, mai frecvente și pe arii mai extinse în prima săptămână.
CRIŞANA
Valorile termice vor fi în creștere de la o medie a maximelor de 24 de grade în prima zi, până la 29 de grade în data de 8 iunie, apoi nu se vor mai modifica semnificativ, iar media pe întreaga regiune va oscila între 28 și 30 de grade. Temperaturile minime vor avea în medie 13…14 grade în primele zile, apoi vor crește, astfel că în dimineața zilei de 9 iunie media lor va atinge 16 grade. Ulterior, până la sfârșitul intervalului de prognoză nu vor mai fi variații semnificative. Vor fi averse aproape în fiecare zi, mai frecvente și pe arii mai extinse în prima săptămână.
TRANSILVANIA
În prima săptămână vremea se va încălzi treptat, astfel că la începutul ei media maximelor termice va fi de 22 de grade, iar la final va atinge 27 de grade. În cea de a doua săptămână maximele termice se vor situa, în medie pe întreaga regiune, între 26 și 28 de grade. Media temperaturilor minime se va situa în general între 11 și 13 grade. Temporar vor fi averse în fiecare zi.
MARAMUREŞ
În primele 5 zile de prognoză media maximelor termice se va situa în jurul valorii de 25 de grade, în data de 8 iunie va crește cu aproximativ 2 grade, iar până în 12 iunie va rămâne relativ staționară. Între 13 și 16 iunie temperaturile maxime vor scădea ușor, astfel că, în ultima zi, vor atinge în medie 26 de grade. Media temperaturilor minime va avea variații între 12 și 15 grade. Temporar vor fi averse aproape în fiecare zi.
MOLDOVA
Până în data de 8 iunie, valorile termice diurne vor fi în creștere de la medii de 24…25 de grade, la medii de 28 de grade. În intervalul 8-11 iunie, nu vor exista variații semnificative ale maximelor termice, media acestora urmând a fi de 28…29 de grade. Apoi, până la sfârșitul intervalului, valorile diurne vor fi în scădere ușoară spre medii de 27 de grade. Temperaturile minime vor avea variații ușoare pe tot parcursul intervalului, iar media acestora va fi în general de 15…16 grade. Vor fi averse aproape în fiecare zi, mai importante cantitativ la începutul intervalului și in intervalul 7-10 iunie.
DOBROGEA
Până în data de 12 iunie, temperaturile maxime vor fi în creștere, de la medii în jurul a 24 de grade, la medii de 28…29 de grade. Apoi, până la sfârșitul intervalului, temperaturile diurne vor avea tendința de scădere, spre medii regionale de 27 de grade. Media temperaturilor minime se va situa în general între 16 și 19 grade. Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala aproape în fiecare zi, iar cantități de apă mai însemnate vor fi la începutul intervalului și în jurul datei de 8 iunie.
MUNTENIA
Până în data de 8 iunie, valorile termice diurne vor fi în creștere, de la medii de 24 de grade, la medii de 29 de grade. Apoi, până la sfârșitul intervalului, nu vor exista variații semnificative ale maximelor termice, media acestora urmând a fi de 29…30 de grade. Temperaturile minime vor avea ușoare variații îndeosebi în prima săptămână, iar media acestora va fi în general de 14…17 grade. Vor fi averse aproape în fiecare zi, mai însemnate cantitativ îndeosebi la începutul intervalului.
OLTENIA
Până în data de 8 iunie, valorile termice diurne vor fi în creștere semnificativă de la medii de 22…23 de grade, la medii de 29…30 de grade. Apoi, până la sfârșitul intervalului, variațiile maximelor termice vor fi nesemnificative, media acestora urmând a fi de 28…29 de grade. Temperaturile minime vor avea ușoare variații îndeosebi în prima săptămână, iar media acestora, pe tot parcursul intervalului, va oscila între 13 și 16 grade. Vor fi averse aproape în fiecare zi a intervalului, mai însemnate cantitativ îndeosebi în prima săptămână.
LA MUNTE
În prima săptămână vremea se va încălzi, astfel că, în weekend, media temperaturilor maxime va ajunge să se situeze în jurul valorii de 18 grade, iar a minimelor va fi de 10…11 grade. În cea de a doua săptămână valorile termice vor scădea foarte ușor, cu 1…2 grade în medie. Temporar vor fi averse în fiecare zi.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta