Actual
Vremea se RĂCEȘTE în toată țara. Vezi când sunt anunțate precipitații
Published
5 ani agoon
Estimarea evoluției valorilor termice în intervalul 3 – 16 februarie a fost realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
BANAT
În primele două zile, vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 10…12 grade și a celor minime de 5…7 grade, apoi se va răci. Prin urmare, în perioada 5-9 februarie, regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori diurne în medie de 2…4 grade și minime cuprinse în general între -6 și -2 grade. În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 10…12 grade, iar a celor minime până în jurul a 2 grade. Precipitații moderate și local însemnate cantitativ se vor semnala în perioada 3-5 februarie, iar în restul intervalului acestea vor fi slabe și vor apărea doar trecător și pe spații mici.
CRIŞANA
În zilele de 3 și 4 februarie, vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor diurne de 8…10 grade și a celor nocturne de 4…6 grade, apoi, în perioada 5-9 februarie, se va răci, iar regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori maxime în medie de 1…4 grade și minime cuprinse între -8 și -2 grade. În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 10…12 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de 1 grad. În 3 și 4 februarie se vor semnala precipitații moderate, respectiv însemnate cantitativ, în timp ce în restul intervalului, acestea vor fi slabe și vor apărea doar trecător și pe arii restrânse.
TRANSILVANIA
În primele două zile, vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 6…8 grade și a minimelor de 2…3 grade, apoi se va răci. Prin urmare, în perioada 5-9 februarie, regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori diurne cuprinse, în medie, între -2 și 2 grade și minime în general între -12 și -6 grade. În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 7…9 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de -2 grade. Precipitații moderate și local însemnate cantitativ se vor semnala în perioada 3-5 februarie, iar în restul intervalului acestea vor fi slabe și vor apărea doar trecător și pe spații mici.
MARAMUREŞ
În zilele de 3 și 4 februarie vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor diurne de 6…9 grade și a celor nocturne de 3…5 grade, apoi, în perioada 5-9 februarie, se va răci, iar regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori maxime, în medie, de -2…2 grade și minime cuprinse în general între -10 și -4 grade. În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 7…8 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de 0 grade. În zilele de 3 și 4 februarie se vor semnala precipitații însemnate cantitativ, în timp ce în restul intervalului, acestea vor fi slabe și vor apărea doar local.
MOLDOVA
Vremea va fi caldă în primele două zile, cu o medie regională a temperaturilor maxime de 8…10 grade și a celor minime de 2…4 grade, apoi se va răci. În perioada 5-9 februarie, regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori diurne cuprinse, în medie, între -2 și 2 grade și minime în general între -10 și -4 grade. În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 9…10 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de 0 grade. Precipitații moderate și local însemnate cantitativ se vor semnala în zilele de 4 și 5 februarie, iar în restul intervalului acestea vor putea apărea trecător și pe arii restrânse.
DOBROGEA
În zilele de 3 și 4 februarie, vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a temperaturilor diurne cuprinsă între 10 și 14 grade și a celor nocturne între 4 și 6 grade, apoi, în perioada 5-9 februarie, se va răci, iar regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori maxime, în medie regională, de -2…2 grade și minime cuprinse în general între -6 și -2 grade. În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 9…10 grade, iar a celor minime spre 2…3 grade. În zilele de 3 și 4 februarie se vor semnala precipitații moderate cantitativ, în timp ce în restul intervalului, acestea vor putea apărea trecător și pe arii restrânse.
MUNTENIA
Vremea va fi deosebit de caldă în primele două zile, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 11 și 15 grade și a celor minime în jurul a 4 grade, apoi se va răci. Prin urmare, în perioada 5-9 februarie, regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori diurne în medie cuprinse între 0 și 5 grade și minime în general între -8 și -4 grade. În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 11…12 grade, iar a celor minime spre 0 grade. Precipitații moderate cantitativ se vor semnala în zilele de 4 și 5 februarie, iar în restul intervalului probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă.
OLTENIA
În zilele de 3 și 4 februarie, vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a temperaturilor diurne cuprinsă între 10 și 14 grade și a celor nocturne între 3 și 5 grade, apoi, în perioada 5- 9 februarie, se va răci, iar regimul termic se va situa în jurul mediilor specifice, cu valori maxime în medie de 2 și 5 grade și minime cuprinse în general între -8 și -4 grade. În cea de a doua săptămână, tendința temperaturilor va fi de creștere ușoară și treptată, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 11…12 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de 0 grade. În 3 și 4 februarie se vor semnala precipitații moderate, respectiv în general slabe cantitativ, iar în restul intervalului probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă.
LA MUNTE
În primele două zile, media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar a celor minime între -2 și 0 grade. Apoi, vremea se va răci semnificativ, astfel încât în perioada 5-9 februarie se vor înregistra, în medie, valori termice diurne cuprinse între -8 și -4 grade și nocturne, în general, între -14 și -10 grade. În cea de a doua săptămână tendința temperaturilor va fi de ușoară creștere, astfel încât spre finalul intervalului media maximelor va tinde spre 0…2 grade, iar a celor minime până în jurul valorii de -4 grade. Precipitații moderate și local însemnate cantitativ se vor semnala între 3 și 6 februarie, iar în restul intervalului acestea vor fi slabe și pe arii mai restrânse.
Comentarii pe Facebook
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!