Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Workshop internațional în domeniul științelor socio-umane, organizat de Universitatea Ovidius

Published

on

workshop ovidius

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, recent, workshop-ul ”Internationalisation in multidisciplinary research in Social Sciences and Humanities – ways to boost cooperation”, în cadrul proiectului ”Noi dimensiuni ale extinderii strategiei de internaționalizare în vederea creșterii vizibilității Universității Ovidius din Constanța la nivel internațional” (NODENS).

La eveniment au participat peste 30 de cadre didactice și reprezentanți ai departamentelor de relații internaționale, de la 11 universități din diferite țări, precum: Cipru, Italia, Portugalia, Republica Cehă, România, Statele Unite ale Americii sau Turcia.

”În cadrul atelierului, participanții au prezentat direcțiile de cercetare și oferta educațională a instituțiilor de învățământ superior de care aparțin, evenimentul reprezentând un context prielnic pentru realizarea schimbului de idei și bune practici referitoare la implementarea strategiilor de internaționalizare din cadrul fiecărei universități. Totodată, au fost identificate și dezbătute aspecte legate de provocările din domeniul relațiilor internaționale, fiind subliniată problema numărului redus al echipelor de cercetare care sunt create, în diferite consorții, după finalizarea implementării proiectelor internaționale, astfel încât membrii acestora să își poată continua activitatea și să își dezvolte studiile deja existente în echipe internaționale. La finalul manifestării, participanții au discutat despre oportunitatea deschiderii unor noi acorduri inter-instituționale între organizațiile reprezentate la workshop și crearea de echipe de cercetare internaționale.”, a precizat prof. univ. dr. Cristina Duhnea, directorul proiectului.

Proiectul „Noi dimensiuni ale extinderii strategiei de internaționalizare în vederea creșterii vizibilității Universității Ovidius din Constanța la nivel internațional” (NODENS), cod CNFIS-FDI-2024-F-0473, are o valoare totală de 428.000 lei și este unul dintre proiectele UOC finanțate de Ministerul Educației prin Fondul de Dezvoltare Instituțională, au precizat reprezentanții  Biroul de presă al Universității Ovidius din Constanța.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions