În cursul zilei de ieri, 7 mai, poliţiştii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au executat acţiuni pe linia depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale în zonele în care este interzisă oprirea/staționarea voluntară, punându-se accent în perimetrul unităților de învățământ, al instituțiilor publice, al stațiilor destinate transportului public de persoane, intersecții, centre comerciale, supermarketuri și în alte zone de interes public.
Astfel, în intervalul orar 06.00-22.00, au fost depistate o serie de nereguli rutiere pe drumurile publice din tronsonul cuprins între b.dul Tomis, str.Mircea cel Bătrân, str.Traian, str.Dezrobiri, str.Soveja, bdul Alexandru Lăpușneanu, b.dul Mamaia, str.Ion Rațiu, str.Cumpenei, b.dul Aurel Vlaicu, șoseaua Mangaliei, b.dul 1 Decembrie 1918, b.dul Ferdinand, str. I.G Duca etc.
Lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei municipiului Constanța au constatat, în limita competențelor conferite de lege un număr de 60 de încălcări ale normelor rutiere, din care 50 de opririri neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 142, lit. a din R. A.O.U.G. 195/2002 (R) și 10 staționări neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 143, lit. a din R. A.O.U.G. 195/2002 (R). Cuantumul total al amenzilor aplicate a fost de 10.150 lei.
”De asemenea, au fost ridicate de pe domeniul public al municipiului Constanța un număr de 3 autovehicule parcate neregulamentar.
Activități similare se vor derula în mod sistematic, iar ca măsură preventivă recomandăm participanților la traficul rutier să respecte normele privind circulația pe drumurile publice, să reducă viteza în apropierea trecerilor pentru pietoni, să nu oprească /staționeze neregulamentar pe acestea și să acorde o atenție sporită atunci când sunt la volan.
Numai împreună putem asigura un climat public civilizat și în siguranță în municipiul Constanța!”, precizează Biroul de presă al Direcției Poliției Locale Constanța.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta