Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Zeci de constănțeni, sancționați pentru că au parcat pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități

Published

on

Nu este persoană care să nu fi văzut melteni care parchează pe locuri destinate persoanelor cu handicap. În lipsa educației și a bunului simț, oamenii legii încearcă să îi disciplineze prin amenzi. În acest sens, polițiștii locali constănțeni au efectuat, săptămâna trecută, mai multe acțiuni prin care au verificat dacă proprietarii autovehiculelor care ocupau locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități erau îndreptățiți să le ocupe. Acțiunile reprezentanților Direcției Generale Poliția Locală din cadrul Primăriei Constanța s-au desfășurat în parcări publice amenajate și marcate corespunzător.

„Menționăm că pentru a putea ocupa aceste locuri de parcare, beneficiarii au obligația de a afișa la loc vizibil cardul-legitimație care le dă acest drept. Documentul este eliberat în mod gratuit de Biroul Siguranța Circulației Urbane și Parcări în baza documentelor care atestă încadrarea în gradul de handicap. În cadrul acțiunilor a fost verificată respectarea legii nr 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, care la art. 100, lit. g prevede că ocuparea abuzivă a locurilor de parcare destinate persoanelor cu dizabilități se sancționează cu amendă cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei și măsura de ridicare a mașinii pentru eliberarea locului de parcare ocupat fără drept. Cu această ocazie, polițiștii locali au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale și au ridicat 13 autovehicule de pe locurile special amenajate. Mașinile au fost depozitate în parcul auto situat în municipiul Constanța, strada Caraiman, nr.1 și pot fi ridicate doar după ce proprietarii au achitat taxele prevăzute prin HCLM 399/2018: tarif ridicare mașini – 450 de lei, tarif transport mașini – 120 de lei, tarif depozitare mașini/zi – 60 de lei. Programul de restituire este non-stop. Facem apel la constănțeni să nu ocupe locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilități dacă nu au acest drept și să se gândească la semenii lor care ar rămâne fără aceste spații care le revin.“, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions