Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Zeci de copii se pierd pe plajă

Published

on

În nebunia care este pe plajele de pe litoral, este aproape imposibil să nu asistăm și la cazuri de-a dreptul dramatice, în care părinții își pierd copiii. Uneori îi găsesc după numai câteva minute, alteori misiunea de căutare este cu mult mai dificilă. Dar, în cele din urmă, familiile se reîntregesc cu bine. Iar asta se întâmplă tot timpul, spre disperarea adulților. În cursul săptămânii trecute, au fost înregistrate 88 de cazuri de asistență pentru persoanele pierdute. Potrivit unui comunicat al Primăriei municipiului Constanța, care dă publicității evenimentele consemnate de către Asociația Națională a Scafandrilor Profesioniști și Salvamarilor din România, reiese că au fost acordate în intervalul 1-8 august – numai în stațiunea Mamaia și pe plajele din Constanța – măsuri de prim ajutor pentru 13 cazuri de insolații și arsuri. Deși, dacă stăm să constatăm că plajele sunt pline-ochi indiferent de ora zilei și de indiferent cât de puternic și arzător este soarele, ne așteptam să existe chiar mai multe astfel de cazuri. Dar să știți că turiștii au și altfel de probleme, cum ar fi entorse și luxații, cazuri în care s-au înregistrat 4 acordări de prim-ajutor. Pe de altă parte, salvamarii au acordat 54 de intervenții în mare pentru ajutorarea persoanelor aflate în dificultate. Dat fiind faptul că marea este destul de agitată, mai ales în sudul litoralului, reamintim semnificația steagurilor arborate pe plajă:
– steagul roșu cu galben – plajă supravegheată de salvamar
– steagul galben – scăldatul recomandat doar celor experimentați
– steagul roșu – interzis scăldatul.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions