Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța – Punctul de Trecere a Frontierei Midia au depistat, în zona de competență, un cetăţean român care transporta, cu un autoturism, peste 80 kilograme de pește și plase de pescuit de tip monofilament în lungime de aproximativ 600 m, fără documente legale.
În data de 27.05.2019, poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Midia, în cadrul unor activităţi informativ-operative desfăşurate în zona de competenţă, au oprit pentru control, în zona Lacului Sinoe, în județul Constanța, un autoturism înmatriculat în România, condus de cetățeanul român T.E., în vârstă de 39 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanța.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit în portbagaj opt saci din plastic în care se aflau plase de pescuit de tip monofilament în lungime de aproximativ 600 m și cantitatea de 82 kilograme peşte, diferite specii, în stare proaspătă, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale.
Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar plasele monofilament au fost ridicate în vederea confiscării.
În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “pescuit comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit”, “pescuit comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode și mijloace, al peștilor și al altor viețuitoare acvatice, în perioada de prohibiție”, „deţinerea și transportul fără documente legale a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte” și „producerea, importul, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament” , la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.