Inspectoratul Școlar Județean Constanța începe astăzi, 8 aprilie a.c., distribuirea unui număr de 2.406 de laptopuri pentru 46 de licee din județul Constanța (14 mediul rural, 32 mediul urban).
Acțiunea se desfășoară la Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu din Constanța, în baza unei programări a instituțiilor școlare, la intervale orare fixate astfel încât să se respecte distanțarea fizică, precum și toate măsurile specifice privind prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Reamintim că aceste laptopuri au fost achiziționate de Ministerul Educației- Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă în cadrul Componentei 1 Intervenții sistemice și la nivelul liceelor, Subcomponenta Proiectul privind învățământul secundar ROSE, finanțat prin acord semnat de către Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Guvernul României.
Aceste dispozitive le vor fi date în folosință gratuită elevilor care nu dispun de echipamente electronice proprii cu scopul de a le permite participarea la activități de învățare prin intermediul tehnologiei și al internetului, în conformitate cu OMEC nr. 3166/2.01.2021 privind criteriile de repartizare a laptopurilor achiziționate prin Proiectul privind învățământul secundar ROSE.
Așadar, directorii instituțiilor de învățământ, în baza unei proceduri operaționale aprobate în cadrul consiliilor de administrație, le vor distribui beneficiarilor aceste dispozitive, conform dispozițiilor legale, având în vedere, în primul rând, elevii din categorii și grupuri dezavantajate:
- elevi care provin din familii cu venituri mici, elevi romi sau alți elevi discriminați pe baza identității/etniei, elevi cu cerințe educaționale speciale/ cu dizabilități, elevi care trăiesc în zone rurale, izolate, greu accesibile sau alte zone în care nu există școli în proximitate.
Beneficiarii vor intra în posesia laptopurilor în baza unui contract de comodat valabil un an de zile, cu posibilitatea prelungirii acestuia până la finalizarea studiilor în unitatea de învățământ respectivă. În situația în care elevul se transferă la o altă instituție școlară sau nu mai este înmatriculat la unitatea de învățământ de la care a primit în folosință gratuită laptopul, acesta va preda dispozitivul școlii furnizoare.
Reamintim faptul că proiectul ROSE se derulează în perioada 2015- 2022 la nivelul liceelor tehnologice, având ca obiective reducerea ratei de abandon școlar, creșterea ratei de absolvire și îmbunătățirea performanței la examenul de bacalaureat.
Printre activitățile eligibile în cadrul acestui proiect se numără: activități pedagogice și de sprijin, activități extracurriculare și activități de renovare și dotare. În aceste categorii se regăsesc activități remediale, tutorat, consiliere, îndrumare și orientare în carieră, dezvoltarea personală a elevilor și dezvoltarea de abilități socio-emoționale.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta