Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

Zeci de monede din perioada romană și medievală, găsite la o percheziție în municipiul Constanța

Published

on

monede rare

Polițiștii au descoperit în locuința unui constănțean  65 de monede din perioada romană și medievală, precum și 8 ceasuri de colecție, în valoare de aproximativ 75.000 de lei.

La data de 14 iulie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat bănuit de comiterea infracțiunilor de furt calificat și tăinuire de bunuri aparținând patrimoniului cultural național.

”În urma probatoriului administrat în dosar a reieșit că, din anul 2020, bărbatul, de 45 de ani, ar fi desfășurat o amplă activitate de colectare și valorificare de bunuri susceptibile a face parte din patrimonial cultural, prin intermediul site-urilor de profil, al grupurilor de colecționari, dar și pe piața neagră de antichități.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

În urma efectuării percheziției, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 65 de monede din perioada romană și medievală, precum și 8 ceasuri de colecție, în valoare de aproximativ 75.000 de lei.

De asemenea, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bunuri folosite la comiterea infracțiunilor, înscrisuri cu valoare probatorie, carduri bancare, sisteme informatice și suporturi de stocare a datelor informatice.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions