În perioada 30 mai – 5 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier și ai formațiunilor rutiere din județul Constanța au desfășurat acțiuni punctuale pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.
Astfel, în perioada menționată, au fost aplicate 880 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 375.000 de lei, dintre care 295 pentru depășirea regimului legal de viteză, 31 pentru folosirea telefonului mobil și 17 pentru nesemnalizarea la schimbarea direcției de mers.
Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 83 de permise de conducere, dintre care 32 pentru depășirea, cu peste 50 km/h, a vitezei legale admise, 8 pentru neacordarea de prioritate vehiculelor, 9 pentru neacordarea de prioritate pietonilor și 3 pentru conducere agresivă.
De asemenea, au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.
Foto: Ilustrativ