Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Zeci de persoane, legitimate de polițiștii din Năvodari. Vezi ce amenzi s-au dat

Published

on

În cursul zilei de ieri, 14 septembrie a.c., polițiștii orașului Năvodari, împreună cu polițiști locali, au desfășurat activități pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.

În acest context, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și controlate 16 autoturisme, precum și mai multe unități comerciale din stațiune.

În urma acțiunilor, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.000 de lei, dintre care 14 pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020  și 11 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au retras un set de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.

Advertisement
usr

Foto: Ilustrativ

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions