Advertisement
Administratie

Zeci de proiecte, aprobate de consilierii județeni din Constanța. Bugetele mai multor instituții, rectificate

Consilierii județeni s-au reunit, astăzi, 19 decembrie 2024, în ultima ședință ordinară, pentru a dezbate și vota 39 de proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi la care s-au mai adăugat încă șase proiecte de hotărâre.

În deschiderea ședinței, președintele Consiliului Județean, Florin Mitroi și consilierii județeni au primit colindul corului Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale “Amiral Ion Murgescu”. Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, le-a mulțumit colindătorilor pentru prezență și le-a urat tuturor un An Nou prosper și plin cu sănătate.

Primul proiect dezbătut în cadrul ședinței de astăzi, a făcut referire la aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024, pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța. Valoarea bugetului de venituri și cheltuieli, pentru anul 2024, la Spitalul Județean este de 844.600.120 lei, majorat cu suma de 29.227.700 lei, față de bugetul aprobat prin H.C.J. nr.144/29.08.2024, din care venituri încasate 797.857.440 lei, la care se adaugă suma de 46.742.680 lei, sumă ce reprezintă excedentul anilor precedenți, rămas neutilizat și care este reportat în anul 2024.

Tot în ședința de astăzi a fost aprobat proiectul care stabilește unele tarife, taxe și taxe speciale pentru anul 2025. Au fost majorate taxele pentru eliberarea certificatelor de urbanism, avizelor și autorizațiilor, astfel: taxa pentru eliberarea Certificatului de urbanism, în mediul urban pentru un imobil cu o suprafață de până la 150 mp inclusiv crește de la 8 la 9 lei, taxa pentru avizarea Certificatului de urbanism și amenajarea teritoriului, de către primari se majorează de la 20 lei la valoarea de 22 lei, iar taxa pentru amplasarea de chioșcuri, containere, tonete, cabine, spații de expunere, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame situate pe căile și în spațiile publice se majorează de la 9 la 10 lei pentru fiecare metru pătrat de suprafață ocupată de construcție.

Un alt proiect aprobat de consilierii județeni a fost cel care se referă la stabilirea privind taxele speciale aferente activităților desfășurate pe linie de evidență a persoanelor și stare civilă de către Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța în anul 2025. Taxa pentru analiza dosarului în vederea avizării transcrierii în registrele de stare civilă române a actelor de stare civilă ale cetățenilor români, întocmite de autoritățile străine este de 250 lei, iar taxa de procesare și analiză a dosarului în vederea soluționării cererii de schimbare a numelui și/sau a prenumelui pe cale administrativă este de 400 lei.

Consilierii județeni au dezbătut și aprobat Proiectul de hotărâre nr. 272/03.12.2024 privind revocarea dreptului de administrare constituit în favoarea Regiei Autonome de Drumuri și Poduri Constanța (actuală Drumuri Județene S.A.) în baza Hotărârii Consiliului Județean Constanța nr. 107/15.05.2009. Imobilele (teren, construcții) ce aparțin domeniului public al Județului Constanța cu destinația construcții administrative și social culturale, respectiv locuințe protejate, centre de plasament, centre de îngrijire și asistență, precum și sediile administrative sunt transmise în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. De asemenea, imobilele ce aparțin domeniului public al județului și sunt clasificate ca monumente istorice sau construcții în care își desfășoară activitatea instituții de cultură, sunt transmise în administrarea Muzeului de Istorie Național de Arheologie Constanța și Muzeului de Artă Constanța. Totodată, imobilele în care se desfășoară servicii medicale, servicii de îngrijire și servicii sociale persoanelor cu afecțiuni cronice sunt transmise în administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf Apostol Andrei. Toate detaliile despre acest proiect le găsiți aici.

De asemenea a fost aprobat Proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici faza PT+DE aferenți proiectului „Construire Corp nou – Departament Sănătatea mamei și copilului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Apostol Andrei Constanţa”. A fost stabilită valoarea totală a investiției la suma de 868.990.899,12 lei fără TVA, din care suma alocată pentru construcții plus montaj este de 346.097.235,45 lei fără TVA.

În cadrul ședinței au fost adoptate o serie de decizii importante pentru sprijinirea persoanele vulnerabile și modernizarea serviciilor sociale: Prelungirea duratei proiectelor „Închiderea Complexului de Servicii Comunitare Orizont” și „Cristina”, care contribuie la reorganizarea serviciilor sociale pentru persoanele cu dizabilități, în conformitate cu standardele europene și aprobarea anexelor la planurile de restructurare pentru centrele de cazare destinate persoanelor adulte cu dizabilități, consolidând sprijinul acordat acestor beneficiari.

Au fost votate rectificări bugetare pentru următoarele instituții culturale: Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul de Artă Constanța, Teatrul de Stat Constanța și Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, pentru a susține activitățile și proiectele lor pe anul 2024.

Au fost acordate alocări suplimentare pentru bursele elevilor din învățământul special, asigurând continuitatea și sprijinul educațional pentru aceștia în anul școlar 2024-2025. Bursele elevilor care obțin rezultate bune la învățătură acordate elevilor din unitățile de învățământ special pentru anul școlar 2024-2025 sunt următoarele: bursă de merit – 450 lei/lună; bursă de reziliență, bursă socială și bursă tehnologică – 300 lei /lună.

Consilierii județeni au votat și noua grilă de salarizare pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Consiliului Județean și al instituțiilor subordonate, începând cu 1 ianuarie 2025, astfel: salariul de bază al unui director general ajunge la 18.304 lei/ brut,  un director executiv va încasa 16.640 lei/brut, un șef de serviciu va fi remunerat cu 14.727 lei/brut, iar un șef de birou va primi 12.191 lei/brut. Salariile de bază pentru funcțiile publice pot fi consultate aici.

Totodată, în cadrul ședinței consilierii au aprobat un nou Regulament de Organizare și Funcționare a Consiliului Județean Constanța, pentru o administrație mai eficientă și transparentă.

A fost aprobat Protocolul de colaborare în vederea implementării proiectelor prioritare din Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Zonei Metropolitane Constanța, un pas esențial în modernizarea infrastructurii și a serviciilor publice. Județul Constanța nu va avea nicio obligație financiară în cadrul protocolului de funcționare. Articolul 1 al documentului prevede că Municipiul Constanța va colabora alături de Consiliul Județean Constanța în scopul integrării și coordonării pregătirii și implementării tuturor proiectelor cu impact pentru zona reglementată prin viitorul plan urbanistic zonal, pentru proiectul de reconversie și regenerare urbană – zone industriale degradate Anghel Saligny. Documentul face referire la regenerarea urbană integrată a zonei Oil Terminal, proiect ce vizează implementarea unei intervenții de reabilitare integrată a spațiilor publice urbane, de tipul extindere spații verzi, reabilitare și amenajare trotuare și alei de acces pentru locuințe colective, mobilier urban etc. Un alt proiect avut în vedere este cel al Trenului Metropolitan Constanța, proiect ce vizează realizarea unei rețele și a unui serviciu funcțional de transport metropolitan. Întregul proiect poate fi consultat aici.

Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Constanța de astăzi a fost suplimentată cu încă șase proiecte de hotărâre.

Următorul proiect de hotărâre supus votului aleșilor județeni face referire la desemnarea nominală a șase consilieri județeni pentru a deveni membri ai Autorității Teritoriale de Ordine Publică Constanța. Potrivit proiectului de hotărâre nr. 312/16.12.2024, Enache Bucovală, Dana Mariana Constantinescu, Andra-Diana Morar, Gela-Marinela Ivașcu, Gilda-Valentina Lazăr și Cristian Mirea sunt consilierii județeni care vor face parte în mandatul 2024 – 2028 din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Constanța.

Și Proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea Anexei nr. 5 Programul de Lucrări a Contractului de Delegare nr. 29469/21.08.2023 privind gestiunea serviciilor aferente întreținerii și reparării drumurilor publice, precum și a lucrărilor și serviciilor privind întreținerea curentă, periodică și reparații curente la drumurile județene din județul Constanța pe anul 2024 a fost votat în cadrul ședinței de astăzi.

Un alt proiect supus atenției consilierilor județeni a fost cel privind necesitatea achiziționării serviciilor juridice de consultanță în domeniul resurselor umane.

De asemenea, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind modificarea Organigramei, Statului de funcții și Regulamentul de Organizare și funcționare pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei Constanța“.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Tatian Iorga

Recent Posts

Percheziții în orașul Hârșova. Vezi ce au descoperit autoritățile

Astăzi au avut loc percheziții în orașul Hârșova, la domiciliile a cinci bărbați, în urma… Read More

36 de minute ago

Un bărbat a furat un autoturism din Costinești și l-a condus fără permis. A fost arestat preventiv

Un bărbat a furat un autoturism din Costinești și l-a condus până în Tuzla, deși… Read More

3 ore ago

Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor de iarnă

  RAJA SA aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și… Read More

4 ore ago

Primăria Constanța îi invită pe cetățeni să petreacă Revelionul 2025 în Piața Ovidiu

Primăria Constanța îi invită pe cetățeni să petreacă Revelionul 2025 în Piața Ovidiu: „Vino să… Read More

5 ore ago

Acțiune cu radare în județele Constanța și Tulcea. Polițiștii rutieri au reținut 16 permise de conducere

Ieri s-a desfășurat o acțiune cu radare în Dobrogea în urma căreia peste 140 de… Read More

6 ore ago

Ce japcă a tras Cîrjaliu comunei Agigea cu doar o zi înainte de constituirea Consiliului Local

Pe 25 octombrie 2024, cu doar o zi înainte de constituirea noului Consiliu Local de… Read More

6 ore ago