Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Zeci de sancțiuni, aplicate de polițiștii constănțeni. 23 dintre ele, pentru neacordare de prioritate

Published

on

politia constanta

Ieri, polițiștii rutieri din județul Constanța au aplicat zeci de sancțiuni contravenționale și au reținut în vederea suspendării 24 de permise de conducere.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și al formațiunilor subordonate au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea accidentelor de circulație prin depistarea conducătorilor auto care nu respectă regulile rutiere privind acordarea de prioritate vehiculelor. Acțiunea s-a desfășurat pe DN2A și DN39, în municipiile Constanța, Mangalia, Medgidia și în orașul Cernavodă.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat aproximativ 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 29.600 de lei, dintre care 23 pentru neacordarea de prioritate vehiculelor, iar restul pentru alte abateri de la legislația rutieră.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 24 de permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.

Advertisement
usr

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions