Conecteaza-te cu noi

Actual

Ziua Marinei, altfel: Sancțiuni de zeci de mii de lei, date de polițiștii locali din Constanța

Published

on

În data de 15.08.2018, aproximativ 60 de politiștii locali cu 20 de autospeciale au acționat pe toată raza municipiului Constanța cu precădere in perimetrul zonei in care s- a organizat Ziua Marinei pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță a celor care isi petrec zilele libere pe litoral și nu numai.

Asftel, lucrătorii institituției instituției Direcției Generale Politia Locala Constanta au aplicat 221 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 48.205 lei pentru încălcarea normelor legale în vigoare.

Faptele contravenţionale constatate, în limita competențelor conferite de lege, pentru care s-au aplicat cele mai multe sancțiuni contravenţionale cu amendă, sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos, astfel:
• Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 32 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției pentru consum de alcool în spatii publice, apelarea la mila publicului prin execitarea unor acte de cerșetorie și alte fapte ce țin de conviețuirea socială;
• OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 27 abateri contravenționale în special pentru opriri/staționări neregulamentare;
• H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 90 fapte antisociale legate de menținerea curățeniei pe domeniul public, staționarea autovehiculului pe spațiul verde ori cu această destinație sau pentru răscolirea gunoiului din containere și alte fapte care țin de menținerea stării de curățenie;
• Legea nr.12 / 1990 – privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite: au fost încheiate 17 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției încheiate pentru pentru acte de comerț ilicit desfășurate pe plajă și dispuse măsuri complementare de confiscare a bunurilor comercializate în condiții igienico sanitare improprii sau fără a deține acte de proveniență ori pentru desfășurarea exercițiului comercial;
Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în sfera de competență a Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

Pentru prevenirea săvârșirii unor fapte antisociale solicităm cetățenilor, care întâlnesc cazuri, care intră în competența noastră instituțională, în special încălcări ale normelor de curățenie și de conviețuire socială, să ne acorde sprijinul pentru identificarea făptuitorilor prin apelarea numărului Dispeceratului Poliției Locale Constanța 0241484205, iar echipajele noastre vor interveni în regim de urgentă.
Pentru utilizatorii aplicației whatsapp numărul de contact este 0799606142 cu rugămintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul, direcția de deplasare și alte date care să ne permită identificarea rapidă și tragerea la răspundere a acestora.
Numai împreună putem asigura un mediu curat, sanătos și în siguranță în municipiul Constanța!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions