Obiectivul principal al acordului semnat, astăzi la New York la sediul ONU, este limitarea creşterii temperaturii globale la cel mult 2 grade Celsius. Acordul a fost negociat şi agreat la nivel mondial, în cadrul Conferinţei Internaţionale privind schimbările climatice de la Paris, din 12 decembrie 2015.
,,Acordul semnat astăzi la New York, cu ocazia Zilei Pământului, este o angajare puternică şi fără precedent, a tuturor naţiunilor, de a lupta pentru combaterea cauzelor şi efectelor schimbărilor climatice, din ce în ce mai intens resimţite în ultimii 10 ani.”, a declarat ministrul mediului Cristiana Paşca Palmer.
Conform acordului, ţările dezvoltate trebuie să adopte măsuri pentru reducerea emisiilor poluante, în timp ce ţările în curs de dezvoltare trebuie să-şi îmbunătăţească eforturile în lupta împotriva încălzirii globale, în funcţie de situaţia lor naţională. Documentul prevede responsabilităţi clare de monitorizare şi raportare, dar şi un angajament al statelor dezvoltate de a mobiliza surse de finanţare pentru a sprijini statele în curs de dezvoltare. Acordul semnat astăzi este răspunsul comunităţii internaţionale la avertismentele oamenilor de ştiinţă care, de o bună perioadă de timp, atrag atenţia că temperatura medie globală poate ajunge la o creştere de 5 grade Celsius până în anul 2100.
Ziua Pământului
Pe 22 aprilie 1970, milioane de cetăţeni americani, răspunzând la un apel al senatorului democrat Gaylord Nelson, au participat la o manifestare istorică sub sloganul ,, Toţi, indiferent de etnie, sex sau stare materială, au dreptul să trăiască într-un mediu sănătos şi echilibrat”.
De la prima manifestare, Ziua Pământului a devenit un eveniment cu scop educativ şi informativ. Organizaţiile ecologiste folosesc acest prilej pentru a evalua problemele planetei: poluarea aerului, a apei şi a solului, distrugerea ecosistemelor, miile de specii de plante şi animale care dispar, precum şi epuizarea resurselor neregenerabile. Acestea insistă asupra soluţiilor care să facă posibilă eliminarea efectelor negative ale activităţilor umane: reciclarea materialelor, conservarea resurselor naturale, interzicerea folosirii substanţelor toxice, oprirea distrugerii habitatelor-cheie, cum ar fi pădurile umede, şi protejarea speciilor pe cale de dispariţie.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta