Marți, 23 iunie, începând cu ora 11.30, AIXAM România organizează un eveniment de conștientizare și responsabilizare pentru liceeni, în colaborare cu IȘJ Constanța, ISU Constanța, IPJ Constanța.
Sub denumirea ”Ziua Siguranței Rutiere”, inițiatorii desfășoară acțiuni de informare pentru posesorii și doritorii categoriilor de permis eligibile începând cu vârsta de 16 ani, AM și B1.
Evenimentul se va desfășura la Palatul Copiilor Constanța și va fi moderat de Roxana Ciuhulescu, realizator TV și cunoscut pilot offroad și karting. Pe agenda evenimentului se află și Dan Gîrtofan, campion național și balcanic de raliuri, cu peste 26 de ani de pilotaj fără întrerupere și 100 podiumuri la general.
”Organizatorii își propun să crească nivelul de conștientizare cu privire la beneficiile deprinderii șofatului de la 16 ani și al cumulării experienței la volanul vehiculelor cu putere redusă. Totodată, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța vor discuta cu tinerii șoferi sau aspiranți despre conduita potrivită în trafic.
Partenerii oficiali ai evenimentului sunt ProRally Team Brașov, Școala de Șoferi DriveTest și Skullcandy România.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Potrivit AIXAM, constănțenii sunt așteptați la acest eveniment cu:
- Prezentări și workshop-uri interactive despre siguranța rutieră;
- Profesioniști care vorbesc din experiență despre bunele practici de conducere și respectarea regulilor de circulație;
- Demonstrații pentru acordarea de prim-ajutor.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta