La data de 11.06.2017, ora 16.47, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Constanța au depistat-o pe C.I., în vârstă de 24 de ani, din București, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia din stațiunea Mamaia, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, polițiștii constănțeni au stabilit faptul că autoturismul în cauză, înmatriculat în București, figurează ca urmărit în baza de date deoarece face obiectul unei infracțiuni de abuz în serviciu. Polițiștii constănțeni au indisponibilizat autoturismul în vederea continuării cercetărilor, iar conducătoarei auto i-a fost întocmit dosar penal. La data de 11.06.2017, ora 10.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Albești l-au depistat pe B.A.-V., în vârstă de 24 de ani, din localitatea Albești – județul Constanța, care a condus un autoturism, pe DJ 391, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest pe conducătorul auto, stabilind că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal.